Am demisionat ca să pot fi din nou om. Însă, adevărul e că, în ultimul an, am fost mai puțin OM ca niciodată, dar mai mult EU decât am fost vreodată până în acest moment în viață.
Aș vrea să îți spun că urmează o poveste de super succes. Despre cum mi-am mărit de 10x veniturile într-un an. Despre cum m-am dezvoltat personal și despre cum acum lucrez doar 2h pe zi de pe o plajă și îmi trăiesc viața visurilor mele. Dacă asta e ceea ce aștepți, poți închide această pagină de pe acum și poți reveni la scroll-ul obișnuit de pe social media.
Nu. Nu este deloc așa în realitate.
Prima oară am demisionat ca să fac o schimbare. Un level up, să zicem. Am început noul job entuziasmată, fără să-mi ofer măcar un moment de pauză. Am crezut că e exact ceea ce aveam nevoie în acel moment. Dar… după doar 6 luni, am demisionat din nou.
În mai puțin de 1 an demisionasem deja de 2 ori? Ce avea să mai urmeze?
Încă dinainte să iau această decizie mi-am făcut calculele. Puteam sta liniștită cel puțin 6-8 luni să-mi dau seama CINE SUNT. De ce am ajuns aici și ce Dumnezeu vreau să fac mai departe. Deci… să-mi iau acea pauză de reconfigurare pe care o căutam de ceva vreme sau, mai bine zis, în ultimii 2-3 ani.
Liniștea nu a durat mult. În următoarea lună mi-am depus actele și mi-am deschis propria firmă.
Cum ar fi fost ca eu, singurul angajat, să demisionez și de aici?
Așa cum îți imaginezi, nu s-a întâmplat asta. Deși mi-am spus că-s doar niște chestii legale, vreau ca măcar primele 3 luni să iau o pauză de la activitatea profesională. Să îmi așez lucrurile pe hârtie. Să-mi dau seama încotro mă îndrept și cel mai important… DE CE?
Venisem după două experiențe profesionale în care am simțit că trăiesc viața pe pilot automat. În care am simțit că, deși am ocazia să fac ceea ce îmi place, nu simt entuziasm. Nu îmi mai găsesc acel drive nebun care mă face să creez, să ies din zona de confort. Pentru că, în realitate, eram mai obosită psihic ca niciodată. Eram fizic prezentă în ceea ce făceam, dar simțeam că nu sunt văzută și apreciată real… ca om.
Simțeam că muncesc mai mult ca niciodată pentru că efectiv îmi lua două-trei ore să termin ceva ce puteam face în mod normal într-o oră. Eram conectată non- stop. Adormeam și mă trezeam obosită, mereu cu gândul la ceea ce am de făcut. Simțeam real că am tot mai puțin timp pentru mine într-o zi normală. Iar în weekend-uri când încercăm să mă deconectez, mă simțeam vinovată că fac asta. Ceea ce părea să fie doar o perioadă mai încărcată, a ajuns să fie viața de zi cu zi.
Oare chiar așa vreau să fie fiecare zi din viața mea?
Cel puțin în următorul an, ,,până demonstrez ceea ce pot și mă fac văzută”? Categoric NU!
Am demisionat pentru că deși nu știam exact ce îmi doresc, știam mai mult ca sigur ceea ce nu îmi doresc să accept de la alții. Ce limite nu mai vreau să-mi încalc și ce nevoi am ca să fiu OM. Dincolo de numele oferit de o anumită profesie. De etichetele puse de cei din jur. De așteptările și cerințele altora.
A urmat un an încărcat. Un an în care nu doar că nu mi-am oferit pauza de care aveam nevoie atât de tare, dar și un an în care, am avut cel mai strict, critic și exigent șef – EU.
Faptul că oportunitățile de colaborare au apărut imediat după ce am demisionat, combinate cu teama că nu știu exact ce voi face, m-a făcut din nou să spun da. Deci, să continui într-un ritm alert mai departe.
Diferența de data asta a fost că simțeam că există o ,,motivație supremă” pentru care mă obosesc și muncesc atât de mult. Sunt pe cont propriu acum, deci trebuie să îmi demonstrez că am făcut o alegere bună.
Și da, a fost și este una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut în ultimul timp. Chiar dacă:
- a fost un an în care am fost de 6 ori pe antibiotice
- am dormit în medie 5-6h pe noapte și m-am simțit de multe ori obosită psihic și fizic
- am lucrat în majoritatea weekend-urilor
- m-am trezit înaintea tuturor în concedii ca să mai rezolv niște sarcini pentru clienți
- mi-am redus activitatea sportivă și mișcarea
- nu am fost prezentă real în multe discuții cu prietenii sau familia pentru că în paralel eu mai aveam mereu ceva de făcut, trimis sau verificat
Nu a fost deloc o perioadă ușoară, dar cred că a fost mai mult decât necesară pentru mine. De ce?
Pentru că 2022 a fost și anul în care mi-am dat voie să fiu EU, mai mult ca niciodată. Asta pentru că:
- mi-am găsit curajul să spun NU lucrurilor și comportamentelor pe care nu mi le mai doream în viața mea
- am preluat doar colaborări în care am crezut, iar dacă nu m-am regăsit pe parcurs, mi-am oferit puterea să fiu sinceră și să le închei
- am scăpat de percepția că nu merit respect pentru că nu am x ani de experiență (*poate mai mulți ca cei de viață ca să poți fi „validat” de către anumite persoane)
- am pornit primul proiect personal oficial, a cărui misiune se focusează atât pe oamenii jurul meu, cât și pe dezvoltarea mea ca om
- în nici doar 3 luni, am reușit să câștig de 2x mai mult ca la ultimul job
- m-am conectat cu mai mulți oameni care au aceleași valori ca mine și în preajma cărora mi-a dat voie să fiu autentică și vulnerabilă
- mi-am oferit libertatea de a lucra de oriunde
Adevărul e că există o presiune reală pentru a face cât mai multe, într-un timp cât mai scurt.
Pentru a demonstra, a sări etape și a fi focusat doar pe a atinge anumite obiective. Ale tale, familiei, societății… nici măcar nu mai contează atunci când te pierzi pe tine. Când efectiv nu mai știi cine ești atunci când ești doar tu cu tine. Când nimeni nu te vede.
Atunci când dincolo de a fi copilul cuiva, sora / fratele, prietena / prietenul, logodnica / logodnicul, soțul / soția, angajatul / antreprenorul… îți dai seama că mai ești și OM.
Un om care are o singură ocazie în viața asta să fie așa cum își dorește, prezent în fiecare moment. AICI și ACUM.
Acesta este un blog prin care doresc să duc poveștile frumoase mai departe, să pot să te ajut și să te inspir. Tocmai de aceea, în aceeași măsură este și despre tine. Dacă simți că vrei să-ți împărtășești povestea sau vrei să comunicăm, lasă-mi un mesaj și hai să ne auzim.
Te inteleg perfect! Eu nu imi gaseam nicicum locul, nu ma reprezinta deloc 9-5. Chiar daca sa lucrezi pe cont propriu iti da mai multe batai de cap, totusi ai si beneficii care nu-s de neglijat.
Da, așa este. Faptul că lucrezi pe cont propriu, îți dezvolți propria afacere sau ești freelancer, nu înseamnă deloc ca totul devine instant mult mai ușor, muncești mai puțin și nu depinzi de nimeni. Evident, orice schimbare vine cu provocările ei, însă cred că satisfacția e mult mai mare. Pe langă asta, nu trebuie să uitam că nu toți suntem la fel și dacă pentru unii funcționează varianta aceasta de lucru, mai „liberă”, pentru alții funcționează foarte bine 9-5. Important e să ne găsim locul și motivația necesară pentru a face lucrurile să se întâmple.
Imi place modul in care ai subliniat personalitatea ta si l-ai imbogatit cu experiente personalizate. Cu siguranta este o lectura interesanta pentru oricine a decis si el sa demisioneze pentru a-si reconfigura credintele si a-si relua drumul spre autodeterminare. Felicitari pentru curajul tau si pentru schimbarea pe care o faci!
Mulțumesc pentru aceste cuvinte!
Am citit acest articol cu sufletul la gura si simt nevoia sa iti multumesc pentru curajul de a impartasi experienta ta. Suntem atat de obisnuiti sa ne lasam prada vietii profesionale si sa uitam sa ne ascultam si sa ne cunoastem inainte de toate. Este impresionant sa vezi cum ai avut curajul sa demisionezi de doua ori intr-un an si sa iti cauti raspunsurile de care aveai nevoie. Aproape ca m-am regasit in ceea ce ai scris, astfel incat iti multumesc pentru aceasta marturisire sincera. Mult succes in toate proiectele tale si sa nu uiti sa te bucuri de viata in fiecare moment!