Îmi amintesc și acum momentul în care a trebuit să vorbesc deschis despre cum am reușit să renunț la pastilele pe care le consideram responsabile pentru încrederea în mine…
Sănătate sau aspect fizic?
Am suferit mulți ani de lipsă de încredere în propria persoană și am crezut că acest lucru e oarecum normal, pentru că încrederea o dobândim în timp prin prisma experiențelor. Însă pe mine anumite evenimente m-au afectat mai mult decât am crezut și m-au determinat să iau medicamente pe care le consideram necesare pentru rezolvarea problemelor legate de acnee și oarecum rezolvarea acestora trebuia să conducă și la creșterea încrederii.
Ani buni m-am simțit complexată. Mi-a fost de multe ori rușine cu mine și am avut perioade în care simțeam că mă detest. Știu că sunt cuvinte mari, dar timp de aproximativ 5 ani m-au urmărit aceste sentimente. Nu îmi doream să apar în poze (chiar dacă nu se observa atât de tare ca în realitate și încercam să le maschez prin machiaj), să mă privesc în oglindă prea mult și chiar la începuturile exploziei, ajunsesem să port șapcă pentru a-mi acoperi fața. Aveam momente în care mă enervau oamenii. Mă enervau complimentele și le consideram false. Pur și simplu mă enerva orice om care se uita puțin mai mult de 30 de secunde la mine și toate acestea erau datorate acneei.
Primeam mereu sfaturi minune și recomandări nesolicitate: ,,Poate ar trebui să consulți un dermatolog și să ai mai multă grijă de tine” și răspunsul meu, de cele mai multe ori neverbalizat, era: ,,Vai, noroc cu tine. Chiar nu m-am gândit că ar trebui să fac ceva în privința asta”.
Sunt mulți tineri care suferă de acnee, însă pentru mine ea a fost un prieten vizibil care m-a însoțit mulți ani. Am mers la dermatologi. Am citit atât de mult pe internet încât la un moment dat mă enerva și faptul că știam atâtea, testam o grămadă de produse și parcă nimic nu funcționa în cazul meu. Am făcut ședinte peste ședințe la cosmetică. Am încercat tot felul de tratamente. De la pastile recomandate de medici, până la tratamente naturiste prin care oarecum mă chinuiam singură.
De exemplu, beam pe stomacul gol argilă sau mâncam 2 cubulețe de drojdie pe zi, lucru care nu era plăcut deloc pentru că de fiecare dată îmi venea să vomit și mă forțam efectiv să repet procesul. Îmi doream atât de mult să rezolv această problemă încât subconștient mă motivam și mă abiționam și mai tare chiar dacă aceste practici nu îmi făceau plăcere deloc. Îmi speriam de fiecare dată familia când înainte de culcare se întâlneau cu mine și fie aveam aplicată o soluție albă fantomatică sau eram portocalie ca un morcov de la diferite tincturi pe care le foloseam.
În încercarea mea de a rezolva această problemă, pentru că oarecum asta însemna și creșterea încrederii în propria persoană, am ajuns să iau anumite pastile care, deși au efecte negative, sunt primele pe listele dermatologilor atunci când îți dorești să ai un ten curat într-o perioadă cât mai scurtă. Eu nu sunt o persoană care să ia de obicei pastile și chiar și atunci când am anumite dureri, acestea reprezintă mereu ultima alternativă. Se pare că eu ajunsesem în momentul în care aveam nevoie de o astfel de soluție, chiar dacă în realitate problema mea nu era atât de gravă încât să necesite acest tratament. Dar… îmi doream cu orice preț să am un ten curat.
Mi-am dat seama că lupta adevărată a început când a trebuit să renunț la ele și aici am avut nevoie de timp, răbdare și argumente puternice să mă conving să nu le mai administrez. Am început să îmi enumăr câteva din efectele lor negative și să citesc tot mai mult despre ele pentru a mă convinge că deși la exterior sunt benefice și dau rezultate, aceste pastile acționează într-un sens care mi-ar putea afecta mult mai mult decât imaginea. Nu m-a convins nici faptul că aceste pastile au fost cauza unor depresii și au dus la cazuri de sinucidere la anumite persoane. Că îmi afectau ficatul și pentru asta trebuia să iau alte pastile de protecție și să beau enorm de multă apă. Nici că îmi uscau pielea de pe buze și față și trebuia să folosesc tot felul de creme de întreținere și hidratare având uneori un ten foarte gras și încărcat. Nici faptul că după perioada în care încetam tratamentul nu aveam voie să fac copii cel puțin 2 ani, deoarece exista șansa ca aceștia să aibă malformații, fiind e nevoie de timp ca substanța să iasă cu adevărat din organism.
Problema nu era că aș fi vrut eu să fac în perioada aia copii, ci că mulți medici care recomandă Roaccutane sau Sotret (în varianta românească), nu vorbesc deschis despre efectele lor. Pastilele acestea sunt cumva, trucul magic al multor specialiști care funcționează în majoritatea cazurilor, chiar dacă acneea poate să reapară după întreruperea tratamentului. Daaar… ceea ce mulți nu știu, e că acest medicament distruge tot, fiind considerat inițial un fel de chimioterapie orală. Ați înțeles bine, acesta a fost conceput în primă fază să distrugă celulele corpului, preferabil pe cele canceroase dar, după cum știți, chimioterapia nu face discriminări, distruge tot.
Îmi amintesc și acum că pe la 14 ani comandasem de pe internet niște cd-uri de pe care ar fi trebuit să aflu cum să scap de coșuri în 3 zile. Da… o prostie. Eu mi-am dat seama de abia după ce tata a refuzat comanda și le-a trimis înapoi pentru că spunea că sigur nu am comandat eu așa ceva și pe lângă asta și costau destul de mult. Deci clar era o greșeală. Și a fost, nu din partea lor, din partea mea…
Procesul meu de a mă convinge să renunț la pastilele respective s-a desfășurat treptat. Inconștient nu doream să fac acest pas pentru că într-un final mă bucuram de un ten curat și fața mea nu mai strălucea ca beculețele din bradul de Crăciun. Am început să îmi dau seama că relația mea cu ceilalți nu se modificase. Oamenii mă priveau și mă tratau la fel. Astfel că problema pe care eu o consideram nu îmi afecta viața pe cum credeam, ci totul era doar în mintea mea.
Am început să le reduc treptat și în decursul unui an am ajuns de la 3 pastile pe zi, la o pastilă la 2 zile și într-un final să nu mai iau deloc. Nu am renunțat brusc pentru că încă nu reușisem să mă conving că e spre binele meu. Însă ceea ce m-a determinat cu adevărat să nu mai continui a fost conștientizarea faptului că eu nu îmi doresc o viață legată mereu de niște pastile, ce contribuiau la o altă problemă de sănătate a mea. Mi-am dat seama că rezolvarea acneei nu duce la creșterea încrederii, ci că modul în care sunt și gândesc ar trebui să mă influențeze. Am început să mă motivez singură și să conștientizez că am atât de multe lucruri de care să fiu mândră și că doar gândurile mele erau cele ce mă afectau.
Am început să mă privesc mai mult în oglindă și să mă accept. Să îmi dau seama că nu sunt bolnavă sau că nu știu să mă îngrijesc cum cred alții că e atunci când suferi de acnee, ci că e o etapă pe care nu ar trebui să o las să îmi afecteze viața sau viitorul. Am renunțat la pastile pentru că deși principalele efecte negative nu mă afectau atât de tare în perioada respectivă, mă speria faptul că pe viitor ar putea să o facă.
Aspectul fizic nu e totul
Cel mai important e că am realizat că modul în care arăți nu îți influențează viața în totalitate. Mi-am dat seama că îmi doresc și un organism sănătos, nu doar un exterior frumos. Și ceea ce făceam nu ducea deloc spre o viață mai sănătoasă. Am conștientizat că prețul pe care trebuia să îl plătesc doar pentru a-mi rezolva problema legată de acnee, nu merita. Mi-am dat seama că sunt un om care a reușit să dobândească anumite cunoștințe și că indiferent dacă oamenii te vor judeca în primă fază după felul în care arăți, comportamentul și atitudinea sunt cele care îi vor face să rămână alături sau nu.
Între timp, deși am scăpat de pastilele respective, nu am renunțat să am grijă de mine și nici nu am devenit un super erou, dar nu îmi mai e teamă să fiu privită nemachiată sau de oamenii care se uită mai mult de 30 de secunde la mine.
Sursă Foto: Pinterest
