Dacă aș fi primit un pătrățel de ciocolată pentru fiecare dată când mi s-a spus că sunt aiurită, zăpăcită sau cu capul în nori, cred că singurul lucru pe care l-aș mai fi putut face acum ar fi fost să mă rostogolesc.
Slavă Domnului că nu s-a gândit nimeni să mă răsplătească pentru momentele mele remarcabile și am reușit astfel să mă bucur de lucrurile care îmi plac.
Că iubesc să citesc nu mai e o noutate. Pe lângă asta, am fost și sunt o persoană activă și pentru că îmi doresc să fac cât mai multe, mă aflu de cele mai multe ori într-o cursă continuă.
Tramvaiul nu vine atunci când trebuie, îmi iau tocuri exact în zilele în care alerg cel mai mult, vremea de afară nu se potrivește cu planurile mele pentru că evident nu m-am obosit să verific și deși de cele mai multe ori sunt o persoană organizată și punctuală, din cauză că astrele nu se aliniază așa cum am sperat eu cu 5 minute înainte să sune alarma, se întâmplă să am parte și de momentele mele remarcabile fără doar și poate.
Unii oameni fac ce fac şi spun mereu exact ce nu trebuie.
Bingo… cam așa aș descrie multe din momentele mele remarcabile.
Dacă ar fi să mă gândesc la cel mai aiurit moment al meu, cred că mi-ar lua o veșnicie să mă hotărăsc care e acela. Unde mai punem că mereu e loc de mai bine, nu?
Și când două dintre prietenele tale îți recomandă în aceeași zi, fără să aibă o discuție separată înainte, să citești o carte care, cred ele, ți s-ar potrivi de minune, te pui și o cauți că ești curioasă.
Nu am negat niciodată că am momente în care sunt destul de aiurită, însă nu fac din asta o regulă, ci de cele mai multe ori mă amuz chiar și eu. Astfel am ajuns să citesc Sunt aiurită și se ia!. Nu m-a surprins deloc titlul și nici asocierea, ba mai mult, m-a făcut chiar și mai curioasă.
O mică prosteală din când în când e apreciată şi de cei mai înţelepţi oameni.
Sunt aiurită și se ia! (,,Stupid and Contagious“) scrisă de Caprice Crane, este un roman amuzant și savuros, perfect pentru cei care știu cum stă treaba cu simțul umorului. Am citit această carte pe plajă, în doar două după-amiezi de vară. M-am surprins de foarte multe ori râzând singură și am ignorat privirile celor care au văzut titlul cărții fără să îmi pese prea mult de ceea ce credeau.
Caprice Crane expune două personaje total diferite la prima vedere: Heaven, o fostă agentă PR la o firmă de top din New York, frumoasă, haioasă și aiurită, care ajunge mai târziu chelneriță într-un restaurant newyorkez de fițe. La doar 25 de ani, aceasta crede cu tărie că dacă nu se va căsători până la 27 de ani, va muri la fel ca marii ei idoli. Pe de altă parte, Brady este proprietar al unei case de discuri fără prea mult succes și încearcă tot felul de invenții cu speranța că va ajunge bogat cândva.
Cei doi ajung să fie vecini, iar firea băgăcioasă a lui Heaven, dar și corespondența lui Brady care ajunge mereu în mâinile ei, îi fac pe cei doi să se apropie. Deși nu se plac deloc la început, cei doi ajung să călătorească împreună și să descopere că au mult mai multe în comun decât credeau.
Cu tot felul de întâmplări amuzante și experiențe care m-au făcut de câteva ori să apreciez faptul că sunt amabilă cu chelnerii și că nu există posibilitatea ca aceștia să se răzbune pe mine scuipând în salată, am savurat din plin dialogurile pline de umor din cele 368 de pagini.
Nu știu dacă se ia sau nu, dar uneori e chiar fain să fii aiurit. Am impresia că mă bucur mai mult de unele momente și e chiar plăcut să nu tratezi cu o seriozitate maximă fiecare lucru care ți se întâmplă.
Unii oameni visează în culori – eu visez cu ochii deschiși în termeni de PR. De exemplu: mă uit leneș peste meniul fix pe care îl oferim de Ziua Îndrăgostiților, când mă izbește o idee – chestia asta are potențial de a fi prea de succes. Trei feluri, cele mai bune aperitive ale noastre, cafea, ceai și desert… și cu cât? E Ziua Îndrăgostiților, ce Dumnezeu! Seara în care orice bărbat încearcă să compenseze pentru ce javră este în cele 364 de zile ale anului. Putem taxa dublu și tot o să-i atragem. Unde e geniul?
