Ninge și nu mă mai satur să privesc. Și da, ce bine e acasă!
Nu știu de câți ani nu m-am mai bucurat de zăpadă de Crăciun. Dar știu sigur că primul lucru pe care l-am făcut în această dimineață a fost să îmi arunc repede ochii pe geam și da… ningea. Primul meu cadou de Crăciun a ajuns. Moșule, mulțumesc!
Acum e seară. Și încă ninge atât de frumos.
Azi nu mai sunt un copil, dar bucuria unuia stă mereu ascunsă în inima mea.
Păstrez mereu în suflet amintirea serilor de iarnă în care alergam prin curte în încercarea de a prinde fulgii de zăpadă ce dansau parcă în ciuda noastră. Scena lor de dans era luminată de un singur bec. Curtea era luminată de râsetele noastre.
Credeam că vom reuși să îi prindem în palmele noastre micuțe și să ne bucurăm de frumusețea lor o viață. Ei se topeau rând pe rând. Dar noi nu ne opream. Priveam în sus și ne lăsam conduse în dansul lor în încercarea de a prinde și mai mulți.
După atâția ani, îmi dau seama că deși nu am reușit să păstrăm o parte din frumusețea lor, amintirea unor momente atât de minunate nu va muri niciodată.
Azi, curtea e luminată de un alt bec. Dar e aceeași. Aceleași alei pe care mi-am julit genunchii vara și care mi-au fost patinoar iarna.
E iarăși Crăciun. E atât de bine acasă. Insist să spun asta, dar pentru mine acasă e locul în care au început să se scrie povești. E locul în care, în orice direcție aș privi, parcă se deschide o cutiuță cu amintiri.
Uitasem cât de plăcut e să călătorești în timp.
În casă miroase a portocale. Miroase a iarnă și e cald. Am stins toate luminile și m-am așezat lângă geam. Privesc spre curtea luminată și mă bucur de un minunat spectacol de dans.
Azi… nu mai încerc să prind fulgi de zăpadă. Privesc și fotografiez acest moment de fiecare dată când clipesc. Și îmi pun o dorință. Dacă se va împlini o să vă povestesc peste ani despre ea.
Nu am nevoie de mai mult. Iubesc iarna, iubesc să fiu acasă, iubesc să ofer îmbrățișări și zâmbete calde.
Și poate că nu sunt toate așa cum mi-aș dori. Dar la fel cum fulgii de zăpadă se bucură de dansul lor, deși se topesc atunci când ating pământul, am învățat să mă bucur și eu de fiecare pas de dans ce îl fac prin viață, indiferent de ritmurile pe care ne conduce aceasta.
Acum sting laptopul și mai fur câteva momente pentru mine. Pentru că da, ninge așa de frumos și e atât de bine acasă.
