Nu e niciodată momentul nepotrivit pentru o scurtă călătorie. Așa că ne-am împachetat frumos bagajele și am plecat la Viena.
Prima noastră oprire a fost la Palatul Belvedere. Trebuie să recunosc, a fost mult mai frig ca la noi, dar asta nu ne-a împiedicat ca în cele trei zile să ne batem recordul la numărul de pași și de kilometri realizați. Vorba aia, mereu se găsește un prieten care să măsoare și asta. Ce-i drept, eu doar i-am resimțit la finalul celor trei zile când mi-am dat seama că picioarele mele se chinuiau la un moment dat sa mă mai care. Lucru demonstrat și luni, când efectiv au cedat și ghici ce? Am căzut pe scările facultății. Dar acolo unde au loc atâtea amintiri frumoase, mai contează două vânătăi?
Revenind la Palatul Belvedere, am simțit cum avea să înceapă călătoria noastră în timp. Palatul se află în mijlocul unui parc și a fost construit pentru Eugen de Savoy. Este un loc ce îți oferă o priveliște minunată asupra orașului vechi, din grădinile sale.
Grădinile unesc cele două palate, construite în stil baroc, și sunt amenajate cu bazine de apă, fântâni, sculpturi, trepte și mici cascade. Iar cele două palate găzduiesc azi muzee dedicate picturii din Austria și pe care nu ar trebui să le ratați dacă tot ajungeți până acolo.
Noi l-am vizitat în timpul iernii, însă sunt convinsă că primăvara sau vara, când grădinile sunt înflorite, priveliștea e mult mai frumoasă. Deci un motiv în plus să mă mai întorc acolo și altă dată.
Winter Palace, un mic muzeu din palat despre care se spune că era casa de iarnă a prințului Eugen, a fost al doilea pe lista noastră. Și acesta este construit în același stil, fiind situat în centrul Vienei și chiar foarte aproape de Catedrala Sf. Ștefan. Poate că pentru unii ar putea părea un loc destul de gol și neatractiv, însă este încărcat de istorie și de artă. Merită să petreci cel puțin o oră în acest loc.
Și dacă pe timpul zilei am încercat să descoperim cât mai multe despre Viena, seara ne-am lăsat învăluiți de mirosul de scorțișoară al vinul fiert.
Ne-am dezghețat câte puțin cu fiecare gură de vin sorbită și evident că nu am uitat și de papilele noastre gustative, care au fost răsfățate cu câteva dintre bunătățile de la târgul de Crăciun. Ne-am plimbat și am admirat construcțiile cu o arhitectură impresionantă, simțind în permanență mirosul de scorțișoară ce era pretutindeni.
În cea de a doua zi am avut parte de mai mult soare, dar și de mai multe călătorii în timp.
Am ales să vizităm și Palatul Schonbrunn, o fostă reședință imperială de vară, construită în stil rococo și care găzduiește 1441 de camere. Accesul nu ne-a fost permis în toate dintre ele, însă timpul petrecut în palat a fost de aproximativ două ore. În tot acest timp am avut acces la informații în legătură cu fiecare cameră în care pășeam, de la stilul în care a fost construită, ce activități se desfășurau în ea și cine a locuit acolo. Pe scurt, o adevărată călătorie în timp.
Pe lângă grădinile cu sculpturi aflate între palat și Fântâna Soarelui care devenise un fel de pationar pentru anumite păsări, puțin mai sus se regăsește și Glorieta de la Schonbrunn, pe care noi nu am reușit să o vedem în totalitate pentru că era în renovări. Drumul pe care l-am urcat până acolo s-a meritat pe deplin. De acolo de sus am putut vedea palatul, care de la distanță părea și mai frumos, și chiar o parte din oraș.
Nu ne-am oprit aici și am ales să dăm o fugă și până la Muzeul Sissi. Acesta se află în Apartamentele Imperiale ale Palatului Hofburg și prezintă fapte și mituri despre faimoasa împărăteasă a Austriei.
Muzeul ilustrează viața agitată a împărătesei legendare, reprezentând în același timp și o incursiune în timp. Am avut ocazia să admirăm o parte din rochiile ei de vară, o reconstrucție a rochiei purtate de ea când a fost mireasă sau cea în care a fost încoronată. Pe lângă obiceiurile pe care aceasta le întreprindea, am avut ocazia să descoperim că ea scria și poezii și s-a considerat toată viața ei nefericită și neîmplinită. Ea a suferit enorm după moartea fiului ei, călătorind astfel foarte mult prin lume în încercarea de a-și regăsi libertatea. Ea a fost înjunghiată în timp ce se afla la Geneva, această lovitură având să-i cauzeze moartea puțin mai târziu.
Și pentru că îmi place foarte mult să văd orașele și de sus, ne-am făcut timp să ajungem și până la Danube Tower, unul dintre simbolurile arhitectonice ale orașului, care găzduiește și un restaurant panoramic rotativ. Turnul are o înălțime de 252 de metri, însă accesul este permis până la înălțimea de 152 de metri, care oferă o priveliște superbă asupra centrului Vienei. Tot de la această înălțime este permis și bungee jumping-ul, deci încă o ocazie perfectă să mă întorc în Viena pentru a-mi mai îndepli încă una din dorințe.
Nu puteam să plecăm fără să mai vizităm ceva și în ultima zi. Așa că am dat o fugă, sau mai bine zis eu m-am cam târât, și până la Muzeul Tehnic. Nu ratez nicio ocazie să descopăr ceva nou, indiferent de cât de obosită aș fi.
În cele 2 ore în care am vizitat acest muzeu, mi-am dat seama de ce am ales comunicarea. Deși, curioasă de fel, nu m-am putut abține să nu fac tot felul de experimente și să văd cum funcționează anumite mecanisme. A fost foarte interesant să descopăr evoluția a foarte multor lucruri pe care le folosesc astăzi, în viața de zi cu zi, și despre care nu aveam idee cum arătau la începuturi.
Muzeul Tehnic oferă o perspectivă asupra lumii tehnologiei, într-un spațiu de peste 22.000 mp, fiind unul dintre cele mai importante de acest gen din lume. De la jocurile copilăriei, la simplul aspirator, la sistemele care stau la baza locomotivelor și până la corpul uman, toate au reprezentat o călătorie în timp, dar și dovada clară că lucrurile evoluează foarte repede. Nu vreau să mă gândesc cum o să arate multe dintre ele peste câțiva ani buni.
Și pentru că mereu există o poveste, cel mai mult am fost atrasă de aceea a copacului pe care îl puteți vedea în imaginea de mai jos. În urmă cu 140 de ani, acesta a fost lovit de un fulger, luând astfel foc. Partea interesantă este că de atunci și până acum el a continuat să crească, iar în partea care se află azi în muzeu se poate vedea foarte bine cât de mult a fost afectat la momentul respectiv.
Poate că îmi place iarna… poate că îmi place și vinul, dar pentru mine în iarna acesta, Viena a avut clar miros de scorțișoară. Și cu siguranță o să vreau să mă mai plimb pe străzile ei și cu ochelari de soare, nu doar cu nasul înghețat.
