Se spune că dacă ești plictisit de Londra, ești plictisit de viață.
Ei bine, mie îmi place să cred că eu sunt un om cu viață. Și spun asta pentru că noi știm cu toții să trăim, dar asta nu înseamnă și că avem viață în noi. Tocmai de aceea am și vrut să văd ce se întâmplă atunci când se întâlnesc două vieți în același loc.
M-am gândit mult la această vacanță. O gândisem cu totul într-o altă manieră, chiar dacă poate mai mult în mintea mea, ci doar puțin în realitate și mi-am dorit de foarte mult timp să se materializeze. În acea perioadă mi-o imaginam altfel. Pentru că vezi tu, noi oamenii de cele mai multe ori tindem să ne creem o părere despre anumite locuri sau experiențe în funcție de oamenii pe care îi avem lângă noi.
Ajunsă la Londra am avut surpriza să descopăr un oraș uimitor. Mă fascinează locurile în care ai mereu câte ceva de descoperit. E un oraș a cărui poveste continuă și se scrie în fiecare zi în zeci de limbi, în zeci de moduri, prin ochii fiecărui vizitator. În zeci de limbi pentru că Londra adună oameni din toată lumea. Și e curios. Oamenii se înțeleg cu toții. Cozile sunt imense dacă vrei să vizitezi ceva, dar lumea nu se împinge și nu ești grăbit sau bruscat. Chiar dimpotrivă, de cele mai multe ori, și de e vina ta, mereu se aude un ,,Sorry!” din partea celuilalt. E ca un reflex.
Dacă înainte să plec mi se spunea să am grijă să îmi fac bagajul astfel încât să conțină aproape doar haine de ploaie, ajunsă acolo, la începutul lui octombrie, când și acasă e toamnă în toată regula, m-am bucurat de o vreme însorită. Și a fost atât de mult soare încât nici prietenilor mei care locuiesc acolo nu le venea să creadă. Ce să fac, cred că și vremea a zâmbit la întâlnirea celor două vieți. Ploaia… nu am simțit-o decât într-una din zile și doar câteva ore.
Ne-am înarmat cu toții cu energie pentru a vedea Londra atât la pas, cât și de la înălțime. Noroc cu prietenii mei care călătoresc mult și sunt foarte organizați. Am stabilit cu toții ceea ce doream să vizităm și nu doar că am cumpărat bilete online pentru a avea prioritate la cozi, care după cum spuneam și mai sus, mereu sunt imense, dar ne-am și organizat timpul astfel încât să reușim să le vedem pe toate.
În Londra am descoperit că Big Bang nu e de fapt renumit pentru turnul în sine, ci pentru ceasul din el. M-am îndrăgostit de arhitectura specifică clădirilor care se regăsește peste tot. Am constat că Madamme Tussauds este de fapt numele femeii care a început să construiască figuri de ceară și mai apoi a devenit numelui muzeului în sine. Tot acolo am avut ocazia să văd și întregul proces de construire a personajelor, multe dintre ele care par atât de reale în forma finală. După ce am făcut cunoștintă cu o mulțime de celebrități și poze chiar cu regina și familia regală, am fost într-o călătorie cu celebrele taxiuri londoneze, tot în interiorul muzelului, pe parcursul căreia ni s-a povestit despre istoria Londrei. Și dacă credeam că asta a fost tot, ne-am înșelat. Am trăit experiența lui Sherlock Holmes și am făcut parte dintr-un joc interactiv, unde noi eram detectivii și căutam indicii, mergeam din încăperi în încăperi, întâlneam personaje diferite și am avut ocazia să și țipăm de frică, în adevăratul sens al cuvântului. Iar după toate acestea, înainte să se termine turul muzeului, am vizionat și un film 7D, care a provocat o mulțime de râsete și aplauze în sală.
Am văzut și Bukingham Palace, dar doar din exterior pentru că regina revenise la palat cu doar două zile înainte și accesul vizitatorilor nu mai era permis. Chiar și așa a fost foarte interesant să vedem un schimb de gardă și să mi-o imaginez pe regină care ne privește de undeva din interior și se uită amuzată la noi.
Ne-am plimbat prin Hyde Park și am fost efectiv surprinsă să văd câtă lume stătea pe spațiul verde și citea. Oamenii povesteau sau pur și simplu stăteau pe scaune aduse de acasă și se bucurau de vreme, iar pentru majoritatea copiilor era o adevărată plăcere. Ceea ce la noi nu am prea văzut.
Nu am reușit însă să traversăm London Bridge pentru că imediat cum am pășit cineva ne-a întors din drum și ne-a tăiat entuziasmnul. Tocmai se filma la Transformers și se pare că noi nu făceam parte din film. Dar l-am putut vedea mult mai frumos de la distanță, așa cum am văzut și Tower of London. Pe lista noastră am mai inclus și St James’s Park, Westminister Abbey, St Paul’s Cathedral și Memorialul Regina Victoria care se află exact în fața Palatului Buckingham.
London Eye nu se oprește niciodată, ci se rotește atât de încet încât vizitatorii pot să intre în fiecare capsulă fără să-și facă griji că vor cădea în apă. De fapt, asta nu se întâmplă. Nu a căzut nimeni în apă până acum încercând să vadă Londra din imensa roată. Și dacă credeam că priveliștea din London Eye e uimitoare, tocmai m-am înșelat când am vizitat The Shard, cea mai înaltă clădire din Londra. Are 72 de etaje și pentru că presimțeam că o să avem parte de o priveliște minunată, ne-am făcut timp să stăm acolo aproape două ore. Și nu, nu ne-am plictisit deloc. Mi-am dorit să văd apusul de la înălțime și asta s-a întâmplat. Interesant a fost și faptul că am reușit cu ajutorul unui telescop să ne poziționăm pe anumite clădiri din Londra și astfel să primim pe un ecran informații despre acestea.
Mie mi-a plăcut Londra de la cabinele telefonice specifice, drumul cu metroul, toate clădirile cu arhitectura lor impresionantă, oamenii zâmbitori, până la durerea de picioare pe care am avut-o după ce am colindat străzile. Dar s-a meritat.
Mai jos puteți vedea Londra prin ochii mei sau, mai bine zis ceea, ce am reușit să surprind prin obiectivul camerei de fotografiat. Atât de mult mi-am dorit să iau cu mine și acasă măcar puțin din ceea ce a însemnat Londra, că am cărat aparatul de fotografiat, care nu e tocmai ușor, peste tot pe unde am mers.
