Atunci când ai încredere în propria persoană și înveți să te bucuri și de momentele în care ești doar tu cu tine, înseamnă că poți face lucruri extraordinare.
Ce am făcut eu?
Mi-am făcut bagajele și am plecat la Londra. Da, de una singură. Cu un singur bagaj. Am avut grijă să las acasă tot ce nu îmi folosea. De la lucruri la gânduri.
De ce?
Pentru că acolo mă așteptau prietenii mei. Și atunci când ai oameni frumoși alături nu ai nevoie de altceva în plus.
Și uite-mă în avion. Pentru prima dată în viața mea.
M-am bucurat enorm de priveliște, am citit și evident am discutat aproape tot drumul cu persoanele de lângă mine. Doi englezi mai în vârstă, destul de drăguți și la fel de încântați ca mine. Eu că merg pentru prima dată cu avionul, dar și la Londra. Ei pentru că vizitaseră pentru prima dată Timișoara.
Nici nu am simțit cum a trecut timpul și eram din nou în aeroport. De data asta în alt oraș, în altă țară. Printre brațele ridicate cu foi pe care erau scrise destul de vizibil niște nume, i-am regăsit și eu pe prietenii mei. Prietena mea avea și ea brațele ridicate, dar doar ca să mă îmbrățișeze.
Și așa avea să înceapă excursia mea la Londra.
A fost o săptămână în care am făcut de toate. Și pentru că atunci când merg în locuri noi îmi doresc să văd cât mai multe, aproape toate zilele noastre au început dimineața devreme. Nu am ratat nicio zi fără să facem kilometri.
Am fugit chiar și până în Cambridge. Am văzut, am admirat și m-am strecurat printre asiaticii care erau pretutindeni cu telefonele în mână, dar și cu selfie stick-urile în aer, nu cumva să rateze vreun colțișor nefotografiat.
Prietenii mei m-au dus și în primul sat din Anglia, Britania. A fost o zi în care am reușit să descopăr măcar puțin din ceea ce înseamnă Anglia de azi, dar și din modul lor de a trăi. Și pentru că știau cât de mult îmi place mâncarea, nu am plecat de la ei fără să mănânc măcar un English Breakfast (adică un mic dejun cu de toate), British Pie sau Sunday Roast. Evident că nu lipsea ceaiul specific pe care îl savuram de cel puțin două ori pe zi.
Londra… am lasat-o la final. De ce? Pentru că nu aș putea să o descriu. Pe cât e de aglomerată, pe atât e de minunată. Am fost fascinată de arhitectura lor, dar și de oamenii care sunt mereu politicoși. Am văzut-o atât de la înălțime, cât și de aproape prin fiecare stradă pe care am pășit.
Din nou în aeroport, dar acum cu destinația Timișoara. Și ce faci atunci când pleci dintr-un loc nou? Ei bine, eu mi-am promis că o să mă întorc și o să stau cel puțin o lună doar în Londra. De ce? Pentru că e un oraș cu povești infinite, care m-a cucerit!
Credeați că totul se termină așa liniștit? E clar că ar fi lipsit o parte din mine în toată călătoria asta.
Tot în aeroport. Tot eu care face cum face și dă de oameni cu povești, pe care evident îi ascultă din plăcere. Însă am uitat cât e ceasul și dorința mea de a mă întoarce la Londra era să se împlinească chiar înainte să plec. Grăbită fiind să ajung la avion, am luat metroul greșit. Pentru că eu uitasem că aici nu eram în Timișoara și aeroportul era atât de mare încât trebuia să iau metroul ca să ajung la poarta corectă.
Și cum niciodată nu ești singurul zăpăcit dintr-un aeroport, am întâlnit o tipă care a ajuns și ea în partea greșită. Ei bine și avionul ei trebuia să plece cam în același timp cu al meu. Deci aveam la dispoziție aproximativ 30 de minute. Ne uităm stânga, dreapta și vedem un mesaj pe un perete: ,,Ai greșit poarta? Sună la …”. Și sunăm. După 10 minute de așteptare în care chiar am crezut că o să pierd avionul și în care mă amuzam de situație, a sosit un domn mai în vârstă. Evident că și-a dat seama că noi eram ,,rătăcitele” și în următoarele 5 minute, nu știu cum a făcut, că ne-am plimbat cu liftul, ne-am plimbat și cu o mașină, a oprit lumea care stătea la cozi să trecem, a deschis și închis uși cu coduri și cartele speciale și ultimul lucru pe care mi l-a spus a fost: ,,Nu-ți fă griji domnișoară, asta e meseria mea și fac minuni ca oamenii să ajungă la timp.” Și așa a și fost. A mai deschis o ușă și în sfârșit eram și eu unde trebuia pentru a lua avionul spre casă.
M-am întors cu un bagaj și mai mare. Dar de data asta plin de amintiri frumoase și lucruri de povestit.
Cât despre ce a însemnat Londra pentru mine și cum am văzut-o eu, am scris chiar aici.
