Mereu mi-au plăcut oamenii ambițioși, dar nu cei care se află mereu într-o competiție cu alții. Cei care se află în competiție cu ei. Care vor să crească mereu și să învețe lucruri noi.
Nu imi plac oamenii plângăcioși. Cei care se vaită din orice. Nimic nu e bine și nimic nu le convine. Ba că e prea cald, ba e muzica prea tare, ba cineva din încăpere respiră prea zgomotos și le bruiază starea zen. Totul este despre ei și se învârte în jurul lor. Dacă le spui că ai făcut o ciorbă de fasole, e evident că ei au făcut una mai bună. Dacă le spui că ești obosit, ei știu clar că sunt mai obosiți decât tine. Adică nici nu se pune problema de alte discuții. So… ei contează mai mereu.
Pe tipele mai ,,sensibile”, să le spunem așa, care nu pot să ridice nimic sau nu își pot căra nici măcar propria geantă, că de… de aici vin și toate imaginile acelea pe care le vedeți pe stradă sau prin mall-uri cu tipi care merg frumos și ascultător în spatele divelor și le cară geanta, le accept mai ușor. Mnah… să zicem doar. Însă dacă au ajuns până în stadiul ăsta e clar că cineva le-a acceptat toate acestea. În schimb, am o problemă cu tipii ,,feminizați”. Aceia care sunt, cum să spun, mai femei decât femeile. Îi vezi de la distanță și mai, mai au o criză că și-au rupt o unghie sau că nu le stă bine părul.
Na, mie mi-ar veni să-i pocnesc. De ce? Am acceptat că poartă skinny jeans și că se epilează mai mult decât o femeie, dar mai poartă și skinny leather jeans? Cert e că mă enervează oamenii care nu știu și nu pot face nimic, din simplul fapt că ei n-au mai făcut așa ceva. Și atunci mă întreb… daaar oare unde au crescut până la vârsta asta? Într-un glob magic? Poate să fie și din cauza faptului că eu am crescut la țară și ori nu înțeleg eu cum stau lucrurile în 2018, ori egalitatea asta între sexe o ia în altă direcție. Mă tem că nu în cea dorită…
În schimb, îi apreciez și îi respect pe cei care au energia necesară și dorința de a face lucruri. Acei oameni care nu îți spun la ce oră se trezesc, doar ca să te lovească peste nas cu oboseala lor. Nu îți spun toate lucrurile pe care le fac ei, doar pentru a se simți mai importanți și nici nu îi auzi că se plâng că nu mai pot. Bine, cu toții avem momente în care se declanșează acolo un scurtcircuit și există o cădere. Dar acești oameni sunt aceia care o iau mereu de la capăt fără prea multă dramă. Și știi de ce? Pentru că au înțeles că ceea ce fac, fac în primul rând pentru ei. Pentru că nu există creștere fără efort și pentru că știu că și atunci când nu mai pot, tot mai pot puțin.
Do more, complain less. Viața e prea scurtă pentru a te plânge mereu. Și ca idee, oamenilor nu le prea pasă oricum de problemele tale. Te ascultă, te înțeleg și se întorc mereu la viața lor. Dacă faci ceva, fă-o în primul rând pentru tine, nu pentru a-i mulțumi pe alții sau a fi mai bun decât ei.
Credit Foto: Pinterest
