școală-Ana-Maria Popescu

Nu m-a ocolit nici pe mine, în copilărie, întrebarea curioasă venită din partea tuturor adulţilor, care urmărea un singur lucru: ce aş vrea să devin atunci când ,,mă fac mare”. Sinceră să fiu, nu îmi mai amintesc ce răspundeam la momentul respectiv. Totuşi mă chinuia o întrebare: Şi după ce ,,mă fac mare”, ce fac mai departe? Mai urmează şi altceva?

M-am prins că adulţilor le plăcea să audă câteva profesii şi atunci fie răspundeam profesoară, fie doctoriţă.

Mi-am dat seama mai târziu că îmi place să vorbesc şi o urmăream cu foarte mult drag pe Andreea Esca. Încercam rolul de prezentator de la propriul pupitru de ştiri, mergeam pe teren şi adunam ştiri împreună cu sora mea, fiind în acelaşi timp şi reporter. De fiecare dată când ,,intram în direct” simţeam o emoţie diferită, deşi publicul meu era reprezentat de o singură persoană.

Toată viaţa am simţit că trebuie să îndeplinesc standardele impuse de ceilalţi şi să fiu într-o competiţie continuă. Dacă sora mea avea anumite realizări la școală, eu trebuia să am unele şi mai mari. Dacă ea a putut, cu siguranţă pot şi eu şi de ce nu, chiar mai bine. Trebuia să îmi însuşesc puterea exemplului şi să excelez în tot ceea ce fac. Ani de-a rândul am muncit pentru notele şi meritele primite la şcoală.

Cu cât creşteam, întrebările venite din exterior au început să se amplifice. Ce liceu o să urmezi? Te-ai gândit la ce facultate o să mergi? Ai de gând să faci un master? Vrei să lucrezi în domeniu? Ce faci cu viaţa ta acum că te-ai angajat? Ai aproape 23 de ani, când o să te căsătoreşti? Eşti tânără, de ce nu faci un copil? De ce nu dezvolţi o afacere?

Am terminat liceul, fără să mai fiu un elev de nota 10 pe linie. Am surprins cu faptul că după 4 ani de matematică şi informatică eu voiam să urmez Facultatea de Jurnalism. Am ales brusc să merg totuşi la Comunicare şi Relaţii Publice, după ce luni de zile m-au chinuit întrebările precum: ,,Ce faci tu cu facultatea asta?”, ,,De ce nu alegi o facultate de viitor?”, ,,Ce o să ieşi de aici?”, ,,De ce nu încerci medicina/telecomunicaţiile?”…

Trei ani de zile m-am simţit prinsă între pasiunea pentru domeniul ales şi şansele pe care le aveam pentru a şi practica ceea ce învăţasem.

Şi atunci… m-a lovit realitatea. Mi-am dat seama că destul de multe persoane pe care le cunoşteam şi au terminat această facultate, nici măcar nu lucrau în domeniu. Acela a fost momentul când am început să-mi pun tot felul de întrebări şi să le ignor pe cele venite din exterior, care nu făceau altceva decât să apese ca un bolovan şi să crească nivelul de stres cu care mă confruntam.

Unde greşeam? Ce nu făceam bine de nu aveam rezultatele dorite? Oare trebuia să aştept să termin şcoala, facultatea şi masterul, pentru a atinge realitatea măcar cu vârful nasului şi a pune în practică ceea ce am învăţat?

N-am aşteptat. Nu că în general am prea multă răbdare. În momentul ăla mi-am dărâmat toate părerile preconcepute pe care le aveam până atunci despre școală, facultate şi învăţământ în general.

Şcoala, facultatea, chiar şi masterul nu îţi garanteză un loc de muncă! Cu toate acestea, şcoala te ajută să evoluezi şi îţi deschide altfel de oportunităţi, dacă munceşti pentru ele.

Nu e ca şi când aş fi descoperit America, dar totuşi… Ştii care e partea amuzantă?

Că văd în jurul meu destul de mulţi oameni care încă consideră că diplomele pot deschide orice uşi. Că vor termina studiile şi companiile se vor bate la propriu pe ei, iar oportunităţile o să apară din toate părţile. Că nu e nevoie să muncească în plus sau pe cont propriu, pentru că viitorul e asigurat.

Adevărul e că trebuie să munceşti constant!

Aşteptările se dărâmă rând pe rând când are loc contactul cu realitatea. Toate informaţiile pe care care le-am acumulat nu ne folosesc, dacă nu muncim cu adevărat şi pe cont propriu. Dacă nu testăm, experimentăm sau nu ne dăm voie să greşim sau să evoluăm. 

Care e, de fapt, partea tristă?

Potrivit unui studiu, în unele țări, nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește educația. Aproape 58 de milioane de copii nu merg nici azi la școală. Nu pentru că le-a fost prea greu să se trezească de dimineaţă sau pentru că suferă de o banală răceală. Educaţia acestora e sacrificată în continuare din cauza sărăciei, prejudecăţilor, sexului, războaielor şi chiar a convingerilor religioase.

Avem totuşi o şansă şi nu conştientizăm asta. În România lucrurile merg prost, învăţământul nu mai e ce a fost, locurile de muncă sunt tot mai puţine, dar noi ce facem pentru a schimba ceva?

Mi se pare amuzant când persoanele din jurul meu îmi spun că nu au timp să facă anumite lucruri sau că sunt ocupate, dar au timp să realizeze zeci de postări zilnic pe Instagram sau Facebook.

De cele mai multe ori, succesul oamenilor pe care îi urmărim nu stă în 3 facultăți și 2 masterate, ci în muncă constantă. Cu siguranță ai auzit de Bill Gates, Coco Chanel, Sir Richard Branson, Ray Charles, Steve Jobs, Nicholas Cage,  Mark Zuckerberg și lista poate continua… Ce au în comun toţi aceşti oameni? Sunt unii dintre cei mai bogați oameni ai lumii şi niciunul nu a terminat studiile.

Nu mă înţelege greşit. Nu te încurajez să renunţi la ideea de a merge la şcoală sau facultate, ci te încurajez să alegi un domeniu care te pasionează. Să înveţi cu drag, să îţi doreşti să acumulezi cât mai multe informaţii şi să experimentezi fără să te simţi frustrat că nu faci ceea ce îţi face plăcere, chiar dacă lucrurile nu merg prea bine la început. Dă-ţi voie să greşeşti şi rezultatele o să apară.

Lucrurile nu se întâmplă pur și simplu și nici nu cad din cer. Oportunitățile sunt create chiar de noi. De fiecare oră petrecută pentru a studia pe cont propriu, de fiecare moment în care ne-am întrebat ,,De ce?” şi am căutat răspunsuri, dar şi de fiecare clipă când nu am renunţat.