Văd din ce în ce mai des chipuri încruntate sau plictisite. Trupuri care se plimbă pe străzi cautându-și oamenii. Noroc cu iarna care ne determină să ne îmbrăcăm mai gros, ca să mai acoperim golul pe care îl simțim. Poate e nemulțumire. Poate e tristețe sau oboseală. Poate e doar rutină și ne-am lăsat acaparați de ea. Am impresia că trăim mai mult în weekend și încercăm să supraviețuim în restul săptămânii.

Ne sperie și ne dezamăgește gândul zilei de luni. Oare nu ar trebui să fie o bucurie că viața merge mai departe? În fiecare dimineață ne lovește alarma parcă cu palme greoaie și tăioase peste obraji și ne trezește doar din somn. Nu și la realitate.

În loc să fie o nouă zi de care să ne bucurăm, de multe ori e o zi de care să ne plângem. O zi în care doar bifăm lucruri de pe o listă și lăsăm momentele frumoase să treacă pe lângă noi. Ne consumăm energia pe lucruri mărunte și ajungem să ne simțim pustiiți pe interior. Facem lucrurile mecanic și  transformăm timpul în picătura chinezească. Ne umplem mintea de gânduri și ne lăsam sufletul să se golească. În același ritm, puțin câte puțin în fiecare zi.

Nu știu tu, dar eu cand merg pe stradă și nu sunt și eu rătăcită printre gânduri, fie cânt, bine e mai mult un fredonat, și încerc să observ cât mai multe lucruri din jurul meu, fie le mai zâmbesc oamenilor pe care ii întâlnesc. Așa din senin. Fără să îi cunosc sau să vreau ceva de la ei.

Știu… o să spui că e puțin ciudat. Dar e chiar fain, culmea. De cele mai multe ori oamenii îmi răspund la fel. Ce-i drept, cei mai receptivi sunt copiii și batrânii. Restul probabil sunt mai sceptici sau mă cred puțin nebună… Dar mie tot îmi place să fac oamenii să iasă măcar câteva clipe din ritmul lor zilnic.

Nu ai observat niciodată că aceștia reacționează, de cele mai multe ori, în funcție de comportamentul tău față de ei? Până și cel mai nervos om se calmează puțin dacă îi răspunzi calm în loc să ridici și tu tonul.

Așă că, dragă omule, tu cel care stai în fața unui telefon sau a unui calculator și citești asta, data viitoare când te gândești să te plângi de ,,porcăria” asta de viață și de oamenii ,,mereu frustrați”, gândește-te că ai putea să începi să schimbi tu ceva la tine. Poate să te bucuri mai mult de ceea ce ai. Poate să oferi un zâmbet din senin sau un simplu ,,Mulțumesc!”. Sau… poate chiar să nu mai mergi încruntat pe străzi și să observi că viața, așa cum e, nu e doar un număr de zile sau de ani, e tot ceea ce ne înconjoară. E acum.