De câte ori te-ai regăsit în situații inconfortabile doar pentru că nu ai găsit puterea să spui un simplu NU?

Sunt zile care încep devreme și se termină târziu sau se continuă chiar cu nopți nedormite.

Sunt lucruri care nu îți fac plăcere, dar le faci totuși pentru că te-au rugat alții.

Sunt evenimente la care participi pentru că ai fost invitat și vezi tu… nu e politicos să refuzi.

Sunt conversații pe care le porți și nu găsești nimic valoros în ele.

Sunt responsabilități pe care ți le asumi doar pentru că ceilalți au nevoie de tine. Și până la urmă… cine ești tu să le spui că ai și tu o viață și ai vrea să te ocupi mai mult de tine?

Vezi tu… de fiecare dată când spui DA cererilor celorlalți, când de fapt nu poți, nu ai timp sau energia necesară să le îndeplinești, îți spui un mare NU ție.

A fost o perioadă când nu înțelegeam de ce eram mai mereu nervoasă. Nu mă bucuram sau relaxam nici în momentele în care ar fi trebuit să fac asta pentru că mereu mă gândeam la lucrurile pe care le aveam de făcut… lucruri care nu țineau mereu de mine, dar pe care le făceam doar pentru că am spus DA solicitărilor altora.

Oricât mi-aș dori să le fac pe toate, oricât de mult aș vrea să îi ajut pe cei din jur, sunt un simplu om. Mi-am dat seama că dacă spun DA fiecărei solicitări, voi fi copleșită.

Și totuși, de ce ne punem mereu la dispoziția celorlalți?

  • pentru că nu am învățat să refuzăm politicos
  • pentru că ne e teamă că se vor supăra
  • pentru că ne e teamă că vom fi respinși
  • pentru că vrem mereu să ajutăm, dar uităm de multe ori că poate noi am avea nevoie de ajutor
  • pentru că ne pasă prea mult, chiar dacă ceilalți s-ar descurca și fără ajutorul nostru
  • pentru că suntem oamenii aceia disponibili, mereu în alergare cu un DA voios pe buze
  • pentru că noi facem, mergem, dregem, ne implicăm, schimbăm, alergăm… răsturnăm lumea, de ce nu? Dacă ni se cere…

Te-ai întrebat vreodată cum ai putea să îi ajuți pe ceilalți când tu nu ești bine? Cum ai putea să fii de folos dacă nu ai energia necesară?

Mi-am dat seama că nu trebuie să dau socoteală nimănui pentru deciziile mele și că, uneori, ar fi bine să mă gândesc de două sau chiar trei ori înainte să dau drumul, cu un zâmbet pe buze, unui DA sprinten și grăsuț.

Sperăm la o lume perfectă și ne dorim atât de mult să fim acceptați de ceilalți, încât ne-am cam dezobișnuit să spunem NU.

Când a fost ultima oară când ai spus NU cuiva? Sau îți apare și ție imediat un DA pe buze?