Bună ziua! Ce doriți să comandați?

Hmm…o porție dublă de creier și doar jumătate de suflet. Se poate? Ah…și nu uitați să presărați mai puțină iubire…azi chiar aș vrea să nu simt atât de mult.

Cred că dacă am putea să ne controlăm sentimentele, comanda noastră chiar  așa ar și suna. E ca și cum am comanda o shaorma cu de toate, adăugăm și desertul la care am râvnit atât de mult timp mai ceva ca la o pereche nouă de pantofi, că de…azi avem voie, dar nu uităm totuși să menționăm că dorim și o apă plată. Cu lămâie să fie, că vorba aia suntem la dietă și na…știți și voi cât e de greu să simți că mănânci în fiecare zi o grădină întreagă dintr-un singur bol de salată.

În diete se numește cheat day. Oare și în viață se numește tot așa?

Punem pe pauză tot ceea ce simțim și trăim și ne apucăm de analizat. Gândim la pătrat, facem calcule, înmulțim defectele, adunăm și calitățile, ne măsurăm oportunitățile, scădem oamenii ce credem că nu aduc nicio valoare vieții noastre și împărțim timpul pe care îl dedicăm altora sau chiar propriilor noastre plăceri.

Chiar cred că Aristotel sau Pitagora ar fi invidioși pe abilitățile noastre. Dar ce să și faci…alte timpuri, alte nevoi, alți oameni sau…tot mai neoameni. Nu ne lăudăm noi că am fi inventat ceva, dar ne putem lăuda cu perseverența cu care ne înverșunăm să NU trăim ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Avem tot mai des zile în care trișăm de la o viață normală. Nu sănătoasă. Am uitat ce înseamnă să ne bucurăm cu adevărat și cum se simte fericirea. De ce? Pentru că înainte ca ceva să se întâmple ne punem o grămadă de întrebări, filtrăm informațiile, analizăm situația, argumentăm în minte diferite variante și pierdem momentul. Când în final, după atâtea calcule obositoare și de cele mai multe ori inutile, ajungem la concluzia că e bine să luăm lucrurile așa cum sunt și ne dăm seama că am pierdut și fericirea.

Și da…e vorba despre fericirea aia spontană. Bucuria și zâmbetele ce vin din suflet. Ce nu au nevoie de calcule sau de teoreme pentru a fi demonstrate, ci doar de noi. De noi, acolo în prezent. De sufletul pe care încercăm să îl lăsăm tot mai departe. Îl vrem înjumătățit dacă s-ar putea. Să nu mai suferim, să nu mai simțim atât și cum spunea cineva, să nu ne mai cauzeze atâtea probleme.

De fapt, de cele mai multe ori privim, dar nu vedem. Nu observăm că datoria sufletului e doar să simtă. Să ne transmită anumite semnale. Dar într-o lume în care tehnologia avansează din ce în ce mai repede, noi nu vrem să ne simțim inferiori. Gândim la pătrat și de abia mai târziu realizăm că plătim înzecit pentru că ne-am pus atât de multe limite și bariere.

Așa că…data viitoare când comanzi, uită-te mai bine în meniu și  gândește-te înainte și la nota de plată.