De câte ori nu ai făcut lucruri pentru că nu ai avut suficientă încredere în tine? De câte ori nu ai renunțat la ceva ce îți doreai doar pentru că te-ai comparat cu alții și îi credeai mai buni?

Cu toții avem defecte, însă nu cu toții suntem conștienți de ele. De cele mai multe ori este mult mai ușor să observăm și să criticăm aspectul și comportamentul celor din jurul nostru decât să le observăm pe ale noastre.

Dacă hainele pot acoperi unele defecte corporale, ce ne facem atunci când spunem lucruri pe care nu le gândim? Ar trebui să ne ținem mereu gura închisă de teamă să nu spunem vreo prostie?

Gândiți-vă de câte ori ați emis păreri despre oameni pe care nu îi cunoașteți?

De câte ori ați scanat o persoană în primele 5 secunde de când ați văzut-o și deja în mintea voastră se formau legături între aspect, gesturi și atitudine?

Adevărul este că … nu există o teorie generală care să poată explica comportamentul nostru față de ceilalți. Tindem să ne exprimăm părerea despre cei din jurul nostru pentru că asta ne scutește de efortul de a ne face o analiză personală.

E mult mai ușor să ne poziționăm fie peste sau sub nivelul unor anumite persoane, uneori exagerându-ne calitățile și cunoștințele, iar alteori diminuându-le din cauza unei încrederi mult prea scăzute.

În realitate, nu atunci când nu ne interesează cei din jurul nostru suntem mulțumiți de propria persoană și nu simțim nevoia de comparație, ci doar atunci când învățăm să ne acceptăm atât defectele cât și calitățile. Când acceptăm realitatea și faptul că e perfect normal să nu fim cu toții la fel.

În primul rând trebuie să învățăm că e imposibil să le știm pe toate.

Să conștientizăm că a fi diferit nu înseamnă neaparat mai bun sau mai slab decât o altă persoană.

Să încercăm să ne vedem așa cum suntem cu adevărat, înainte de a ne uita la cei din jurul nostru.

A fi bun într-un anumit domeniu, nu te face talentat și bun la toate.

Este perfect normal să greșim, însă este important să și recunoaștem atunci când se întâmplă asta.

A da vina pe cei din jurul tău pentru un eșec, nu înseamnă că ești scuzat de vină, ci că ești incapabil să îți asumi ceea ce se întâmplă.

Nevoia de comparație nu vine întotdeauna din neîncredere în propria persoană, ci și din cauza faptului că simțim nevoia să ne alimentăm ego-ul. De cele mai multe ori este o combinație între acestea două.

De câte ori ai spus că ai făcut anumite lucruri pentru tine, însă de fapt le-ai făcut doar ca să le vadă alții?

Gândește-te de două ori înainte dacă este necesar să faci anumite afirmații despre cei din jurul tău doar pentru a-ți liniști ego-ul și pentru a-ți crește încrederea în propria persoană. Dacă e relevant să le demonstrezi altora de ce ești capabil sau este mult mai important să o faci pentru tine. Și dacă … chiar e necesar să te compari mereu cu ceilalți …

Știi când vei putea privi înainte și păși cu încredere într-o încăpere plină de oameni?

Doar atunci când înveți să te accepți așa cum ești. Când te respecți pe tine pentru ceea ce ești, dar și pe cei din jurul tău pentru că … vezi tu … deși avem lucruri în comun, suntem cu toții diferiți.