Da, mamă. Mulțumesc!

Mulțumesc pentru ieri, pentru azi și pentru mâine.

Mulțumesc pentru că m-ai învățat să iubesc Crăciunul. Și știi de ce?

Pentru că de cele mai multe ori cadoul nostru de Crăciun erai chiar tu…

E acea perioadă din an când în sfârșit suntem cu toții împreună. Când îmbrățișările nu se mai fac telefonic, când te iubesc se aude altfel când ești mai aproape, dar și când poftă bună se spune atunci când toată lumea e la aceeași masă.

Oamenii iubesc să își serbeze zilele de naștere pentru că de cele mai multe ori asta înseamnă să ai oameni dragi aproape, alături de care să te bucuri. În mai bine de 10 ani, am învățat să mă bucur de fiecare zi când suntem împreună pentru că au fost atât de puține. Și nu, nu au fost zilele de naștere. Acelea ne-au adus de prea puține ori aproape. Au fost zilele acelea simple. Uneori de toamnă, alteori de iarnă. Zile în care am retrăit bucuria să ajung acasă și să mă aștepte cineva cu masa pregătită. Să mă întrebe ce doresc să mai gătească pentru mine sau să nu mă lase să spăl vasele la final.

O să îmi amintesc mereu de toamnă și de prima zi de școală fără tine acolo, în spatele meu. Să nu spui nimic, dar să mă privești fericită cum mă bucur de un nou început. Și toamna aceea a fost tot un început. Un început a multor ani departe unii de alții.

Între timp au fost ani în care nu am petrecut împreună doar Crăciunul, ci și Revelionul. Obișnuiam să ne spunem ,,La mulți ani!” fiind aproape unii de alții. Ce nu ne-am dat noi seama, de fapt, a fost că restul anilor ne-au regăsit de cele mai multe ori departe…

Mereu îmi spui că mă suni atât de des pentru că uneori îți faci mult prea multe griji pentru noi și mă rogi să te iert și să nu mă supăr pe tine. Tot tu îmi mai spui și că o să înțeleg aceste lucruri atunci când o să am și eu proprii mei copii.

Cum aș putea să mă supăr, mamă? Cum să te iert? Pentru ce? Pentru că îmi vrei binele?

Tu să mă ierți mamă!

Să mă ierți că nu îți spun atât de des cât de iubesc și cât îmi e de dor de tine. Să mă ierți că nu îți mulțumesc suficient pentru tot ceea ce faci și pentru că uneori îți închid repede telefonul pentru că…vezi tu…mă grăbesc. Și tu poate te-ai grăbit de atât de multe ori, dar mereu ți-ai făcut timp să mă întrebi cum sunt sau ce fac.

Tu să mă ierți că nu ți-am spus cât de mult apreciez efortul pe care îl faci și cât de multe am învățat în toți acești ani. Cât de mult am crescut, chiar dacă nu ai putut să fii acolo să vezi asta. Cât de multe am descoperit în mine și cât de multe am descoperit în alții.

Știu mamă că nu ți-am mai oferit flori de 8 martie de foarte mulți ani. Dar și tu știi că iubirea noastră e necondiționată. Și chiar dacă nu mai plănuiesc cu sora mea să ieșim pe geam dimineața pentru a culege ghioceii din fața casei și a-ți face o surpriză, acum îți oferim în dar toată admirația noastră pentru că ne-ai învățat că nu contează cât de departe sunt oamenii, atunci când sufletele lor sunt mereu aproape.

Nu am învățat în timp să desenez, însă sunt convinsă că dacă ți-aș face acum o felicitare ar arăta mult mai bine decât cea de acum mulți ani. Nu mai am nevoie nici de ajutorul surorii mele să scrie pe o bucată de hârtie măzgălită cu atât de mult drag un simplu ,,La mulți ani, mămico. Azi e ziua ta.”, pentru că între timp am învățat să scriu singură mult mai mult de atât.

Și astăzi…e 8 martie din nou…

E ziua ta…de fapt, fiecare zi e a ta. Și știi de ce? Pentru că ești mamă! Pentru că meriți să știi că mâinile tale au ajutat copiii de ieri să devină oamenii de azi. Pentru că vorbele tale au oprit lacrimi și suspine. Pentru că mângâierile tale au alinat dureri. Și pentru că minunile de acum aproape 20 de ani mi-au permis să îi spun mamă unei persoane și nu unei fotografii.

Nu o să pot să îți ofer flori nici de data aceasta. Dar îți ofer un mulțumesc pentru tot ceea ce ești!

Pentru că nimic nu e mai frumos decât lucrurile simple. Și mulțumesc…e atât de simplu, dar totuși atât de mult.

Mai iartă-mă o dată, mamă! La mulți ani!