Frumusețea nu are standarde și nici grade de comparație. Frumusețea e în ochii celui care privește.

Nu ține cont de culoare, dimensiune sau trăsături și nu se măsoară în numere.

Nu ține cont nici de părerile celor din jur.

Izvorăște uneori din locuri bine ascunse de ochii lumii și se reflectă pe chipul oamenilor, în strălucirea ochilor sau în zâmbete curate … nepătate de încercarea de a imita fericirea.

Frumusețea nu se mimează.

Ea nu stă în straturi groase de machiaj și nici în haine sofisticate.

Frumusețea e simplă.

Nu atinge perfecțiunea și nici nu vrea asta. Nu vrea să iasă în evidență prin lucruri care nu o caracterizează și nici nu vrea să impresioneze.

Frumusețea poate fi găsită în orice și oricine și nu se teme să fie descoperită. E nevoie doar de oamenii potriviți care să observe dincolo de aparențe. De ochi care să poată vedea dincolo de un trup și de minți capabile să ignore etichetele puse de societate.

Ridurile de pe chipurile oamenilor nu îi urâțesc. Sunt dovezi ale fericirii și ale zâmbetelor purtate de-a lungul vieții.

Cicatricile nu marchează doar anumite părți ale corpului, ci și anumite momente din viața noastră. Sunt semne care spun o poveste și ne diferențiază de restul oamenilor.

Tot ceea ce avem, ne aparține, ne caracterizează și ne formează.

Trebuie să înțelegem că posedăm cu toții o anumită formă de frumusețe.

Suntem ceea ce suntem pentru că, vezi tu … suntem oameni. Nu suntem păpuși și nici roboți.

Și până la urmă, de ce am vrea să fim altfel? De ce am vrea să căutăm mereu perfecțiunea?

Doar atunci când vom realiza că a fi diferit înseamnă a fi uman, vom putea să ne acceptăm așa cum suntem cu adevărat.

Nu e nevoie de o regulă și nici de o formulă secretă concepută de cine știe ce iluminat ca să ne dăm seama că frumusețea nu așteaptă să fie măsurată sau dezbătută, ci doar descoperită. E nevoie doar de noi să ne dăm seama că frumusețea fizică nu va străluci dacă nu se află în armonie cu cea interioară.