Balul Vienez – călătorie în trecut, ajutor pentru prezent, amintiri pentru viitor.

În câteva zile va avea loc ediția de anul acesta a Balului Vienez și nu aveam cum să nu îmi amintesc de seara în care m-am întors în timp pe pași de vals. O seară plină de emoții. O seară în care am oprit timpul și am pus cu toții în practică tot ceea ce am învățat într-o lună de zile.

Am dansat pentru ei. Am dansat pentru noi.

Pentru ei, copiii care au beneficiat de o masă caldă în urma acestui eveniment.

Pentru noi, fiecare debutant în parte. Pentru noi, oamenii. Cu toții conduși de aceleași gânduri am reușit să valsăm în același ritm. Un ritm al solidarității.

Ce aveam noi în comun? Pasiunea pentru dans și dorința de a ajuta. Am înțeles fiecare în parte ce înseamnă generozitatea și am dus-o mai departe.

Călătoria noastră a început mult mai devreme și nu a durat doar o seară. Ne-am străduit cu toții să facem acest eveniment reușit și pentru momentul nostru am stat și am valsat seri întregi. Ne-am dorit să fie frumos. Și a fost!

Îmi amintesc câte emoții aveam la preselecție și de cât de multe ori îmi răsuna în minte întrebarea: ,,Oare o să fiu selectată?”. Mi-am dorit mult să se întâmple asta și am încercat să dau tot ce e mai bun din mine. Eu, noi, cu toții care am făcut acest lucru posibil.

Linieeeeeeee! sau 1, 2, 3, 4 vor răsuna mereu în mintea mea. De ce? Sunt cuvintele pe care le-am auzit cel mai des la repetiții și care ne-au ambiționat pe toți să dăm culoare, eleganță și frumusețe momentului nostru de dans.

Am învățat, am repetat și am plutit pe pardoseala sălii de bal, în acordurile cuceritoare ale partiturilor clasice. Cu o seară înainte am avut ocazia să dansăm pentru oamenii dragi nouă. Pentru mine au fost mult mai mari emoțiile atunci decât în seara balului. Am pășit pe scenă și deși știam că o să fie undeva acolo și o să mă vadă, nu mi-am ridicat privirea până ce am trecut de prima jumătate a coregrafiei. În momentul în care m-am uitat în sus, mi-am văzut familia și prietenii cu fețe zâmbitoare și atente la fiecare mișcare. Evident că după dans, pe lângă felicitări, am primit și câteva mici sfaturi.

Zâmbeșteeee!

Dar am emoții.

Nu contează, tu zâmbește acolo.

Și asta am și făcut. Am zâmbit și am valsat. Nu am reușit să las acasă emoțiile, dar știam că seara aceea va fi unică și mi-am lăsat dorința să mă ghideze în fiecare pas pe care l-am făcut. Și cred că asta am făcut cu toții. Pentru că la fel cum spuneam puțin mai sus, am fost conduși de același gând.

Aceleași emoții le-am retrăit și când a fost difuzat Balul Vienez la televizor. Nu numai că am stat cu ochii ațintiți spre el, dar mi-am sunat prietenii care nu m-au văzut, mi-am adunat familia și din când în când se auzea ,,Aaa, uite! Acolo sunt eu. M-ai văzut?”

Și când oamenii muncesc împreună pentru același scop, lucrurile nu au cum să fie altfel, decât frumoase.

Alles Walzer!

Credit photo: George Bufan, Caius Wachtel, Jelmarean Vlad.