În minunata lume nouă, în care dispozitivele digitale ne distrag din ce în ce mai mult atenția, este destul de dificil să ne gândim că poate ar fi plăcut să citim din când în când și o carte.

Ne pierdem prin multitudinea de oportunități oferite de era digitală și uităm cât de interesant este să răsfoim o carte tradițională. O carte, a cărei hârtie poartă impregnat în fiecare pagină mirosul trecerii timpului. O carte pe care o poți răsfoi în liniște și care te induce fără să îți dai seama într-o stare de relaxare. Te poartă în lumi diferite și îți creează dorința de a descoperi.

Și totuși… de ce port mai mereu o carte cu mine?

Fie că am o geantă, un rucsac sau un ghiozdan, mai mereu ascund o carte în fiecare dintre ele. De cele mai multe ori alerg dintr-o parte în alta, iar faptul că port o carte mă ajută foarte mult.

  1. Timpul trece mult mai ușor atunci când citesc. De obicei nu îmi face plăcere să aștept foarte mult timp după nimic. Îmi amintesc și acum că îmi pregătisem pentru vacanța de vară 4 cărți, pe care plănuiam  să le citesc într-o lună. Exact atât cât voi fi plecată din țară. M-am gândit că o carte pe săptămână e rezonabil. Ghici ce? În timp ce mergeam spre Timișoara am început să citesc Fata din tren. Am continuat lectura și în aeroportul din Bergamo timp de aproape 8 ore, timp în care sora mea, care citește și ea la rândul ei, își pierduse răbdarea și nu înțelegea cum încă mai am chef să citesc atât. Când am ajuns la destinație, mai aveam doar câteva pagini de citit și doar 3 cărți pentru restul lunii. Evident că planurile de acasă nu s-au potrivit și în prima săptămână și jumătate le citisem pe toate :))
  2. Drumul până acasă e mult mai scurt. De cele mai multe ori obișnuiesc să merg acasă cu trenul și mă bucur mereu că astfel am prilejul de a citi și mai mult. Și că tot mi-am amintit, chiar zilele acestea am văzut în Gara Timișoara Nord un tonomat cu cărți. Cât de tare poate să fie? Pe mine m-a impresionat.
  3. Cititul mă ajută să fiu mai disciplinată. De ce? Pentru că, nu doar că nu îmi place să aștept mult după ceva, dar îmi și pierd repede atenția. Pentru mine, câteva minute de citit, înseamnă câteva minute de autodisciplină în care mă concentrez pe un singur lucru.
  4. Renunț mai uşor la lumea online. Recunosc că petrec destul de mult timp online, însă atunci când citesc nu las telefonul să na deranjeze şi mă bucur cu adevărat de timp de calitate.
  5. Învăț continuu. Indiferent de ce fac, mereu am o mare problemă: nu îmi place să pierd timpul ştiind că nu fac nimic productiv. Fie că citesc cărți sau articole, simt că valorific cumva timpul acela mort în care aştept tramvaiul sau mă deplasez dintr-o parte în alta.
  6. Călătoresc în lumi diferite. Ce-i drept, nu tot ceea ce citesc îmi oferă oportunitatea asta. Însă există şi cărți care mă poartă pe tărâmuri necunoscute.
  7. Îmi dezvolt creativitatea. De fiecare dată când citesc găsesc ceva ce mă atrage, provoacă și mă face să îmi pun întrebări.
  8. Mă apar de hoți. Știi și tu hoții aceia care parcă, parcă și-ar băga mâna la tine în geantă să dea peste un telefon sau un portofel. Ei, cine ar încerca să fure o carte? Cultura nu e pentru oricine :))
  9. Scap de stres. Mă relaxez atunci când citesc și de cele mai multe ori e o activitate plăcută nu doar atunci când sunt departe de casă, ci și seara înainte de culcare.
  10. Unde mai punem că, cititul este amuzat. Da, da. Noroc că există oameni care știu să aștearnă pe hârtie lucruri într-o manieră care provoacă zâmbete sau schimbă stările oamenilor în bine.

Data viitoare când pleci de acasă, găsește un loc și pentru o carte. Nu se știe când o să ai puțin timp liber și o să vrei să faci ceva util. 😀