Acasă e acolo unde brațele celor dragi sunt mereu deschise pentru mine. Unde fiecare colțișor e încărcat de amintiri și de povești construite de-a lungul timpului.

Acasă e acolo unde, de foarte multe ori, și liniștea e mai dulce. Iarba e parcă mai verde, păsările cântă altfel, soarele încălzește mai blând și zâmbetele sunt mai calde ca nicăieri altundeva. Unde până și ploile de toamnă se aud altfel atunci când le privesc de pe geam din camera care îmi cunoaște toate secretele.

Când zilele geroase de iarnă îmi amintesc de copilărie și de soba din camera bunicului, care mă încălzea de fiecare dată când veneam de afară după câteva ore de joacă în zăpadă și nu îmi mai simțeam nici măcar mâinile înghețate de frig. Sobă în care trosneau lemnele și nu de puține uneori, atunci când se lăsa seara, nu mă fura doar căldura lângă ea, ci și somnul. Pentru că sentiment mai mare de liniște nu cred că există. Pe plita aceleiași sobe pregătea bunicul felii de cartofi cu sare și uneori chiar și ciuperci. Stăteam cu ochii mari lângă el și așteptam cuminte să fie gata ca să pot gusta din bunătățile acelea. De multe ori mă mai și ardeam pentru că pofta era mai mare decât răbdarea.

Acasă nu reprezintă doar câțiva pereți și un acoperiș. E locul în care mă simt mereu copil și care mă ajută să călătoresc în timp. Când călcam pe pragurile ușilor nu ca să fac un pas în plus, ci ca să pătrund în amintirile bunicului. Îmi luam perna care m-a însoțit câțiva ani buni de copilărie și pe care o târam după mine peste tot prin curte, ba chiar stăteam lângă ea să se usuce după ce aveam lungi discuții cu mama și mă convingea că mai trebuie și spălată, și mă așezam lângă bunicul pe pragul ușii. Stăteam ore în șir și ascultam cu drag fiecare poveste, dar nu fără să-i adresez o avalanșă de întrebări la care îmi răspundea mereu cu răbdare.

Curtea casei neschimbată aproape deloc, nu mai răsună acum de țipetele și plânsetele mele care erau auzite chiar și de vecini pentru că nu reușeam să îmi conving sora să mă ia și pe mine la joacă. Corcodușul care a crescut odată cu noi, în care îmi încercam abilitățile de cățărare, dar care era și sprijin pentru leagănele noastre, e tot acolo. Poate că unele lucruri au rămas la fel și chiar dacă  multe altele s-au schimbat în timp, nu s-au schimbat și în amintiri.

Acasă e dor. Pentru că nu realizezi asta decât atunci când ajungi tot mai rar acolo unde îți e și sufletul. Când orice ai face sau oriunde ți-ai arunca privirea, nu ai cum să nu simți ceva aparte.

Atunci când de cele mai multe ori, doar sărbătorile vă aduc acasă mai des, nu vă rezervați o masă în club, ci mai bine v-ați preocupa să fiți la masă cu cei dragi. Căci indiferent unde v-ați afla, trebuie să știți că adevărata bucurie se găsește în lucruri mărunte.

Acasă nu e doar un loc. E emoție, sentimente, amintiri, oameni și suflete.